La cincizeci de zile după Înviere, în Ierusalim, ceva fără precedent s-a petrecut: Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Apostolilor în chip de limbi de foc, umplându-i de putere, de curaj și de darul vorbirii în limbi pe care nu le învățaseră. Din acel moment, oameni simpli de pescari au ieșit în lume și au schimbat-o. Rusaliile sunt, în tradiția creștină, ziua de naștere a Bisericii.
Pogorârea Duhului Sfânt împlinește făgăduința pe care Hristos o dăduse ucenicilor înainte de Înălțare: „Nu vă voi lăsa orfani." Duhul vine ca Mângâietor, ca Duh al adevărului și al vieții — nu ca o prezență trecătoare, ci ca o realitate permanentă în viața Bisericii și a fiecărui credincios botezat.
În tradiția populară românească, Rusaliile vin cu mirosul de iarbă verde și de tei înflorit. Credincioșii aduc la biserică ramuri de nuc sau de tei, împodobind stranele și icoanele. Tot în această perioadă, tradiția vorbește despre Iele — ființe mitologice ale câmpului, de care omul trebuia să se ferească în zilele de Rusalii.